Ce stiu copiii intre 0 si 5 ani


Copiii nostri sunt variante imbunatatite ale sumei dintre psihogenealogia mamei si cea a tatalui. Multi dintre noi spunem referitor la copiii nostri: Lasa ma’ ca nu mai tine el mine ca l-am pedepsit asa sau altfel! Supriza este ca subconstient nu va uita niciodata. Cum retinem noi oamenii tot felul de amanunte din copilarie care isi pun amprenta asupra vietii de adult este fascinant.

Copiii stiu, inteleg si au memorat tot inca din perioada intrauterina. Au downlodat softul mental, emotional si genetic de la ambii parinti dar mai ales de la mama datorita contaminarii prelungite cu aceasta. Dupa nastere preiau de la persoana care ii ingrijeste, chiar daca aceasta este o bona straina de familia sa.

Fiinta umana nu uita doar alege sa refuleze memoriile pe care gaseste greu sau imposibil de confruntat emotional.

Uitarea este un mecanism psihic ce permite creierului sa nu consume foarte multa energie mai ales in privinta amintirilor inutile sau dureroase. Cand insa acest lucru se intampla, poate fi vorba despre o obsesie sau un alt aspect patologic. Cand vine vorba despre amintiri, creierul isi permite sa desfaca unele sinapse care au stocat o memorie nefolositoare. Energia psihica este astfel concentrata pe stocarea informatiilor utile si interesante in memoria de scurta durata si cea de lunga durata. Scopul pentru care retinem preferential informatiile face referire la nevoia de a ne pastra siguranta de sine. In cazul copiilor simplul fapt ca tot corpul este in crestere presupune si o exfoliere sinaptica ce permite stergerea din memorie a unor evenimente, detalii, etc. Ceea ce retine este o suma, o idee generala a acelui eveniment pe care avem mari sanse sa o piarda cand pubertatea loveste cu o furtuna hormonala creierul copiiilor. Cum se face ca desi partea organica nu se preocupa de stocarea amintirilor dureroase ele totusi actioneaza  intra sub jurisdictia psihicului.

Fiinta umana este mai mult decat creier. Traumele tin de psihic, de acea intelegere pe care am dat-o unui aspect din trecut cu efecte neplacute asupra prezentului. Noi suntem mai mult decat comportamente si convingeri preconstiente, constiente, subconstiente.

Suntem psihic inconstient infinit potential de energie vitala demna sa materializeze in planul fizic continuturi latente.

La acest nivel vorbim despre traume. Ele sunt evenimente de viata pe care le-am trait ca incercari dificile si care s-au incheiat neplacut, uneori prin esec, durere. Acestor evenimente nu le-am gasit o explicatie plauzibila din perspectiva constientului adult. Ele poarta amprenta eului copilaresc si uneori se transforma in fobii. Desi facem tot posibilul sa le uitam, ele lucreaza subconstient. Un exemplu ar putea fi fixarea unei fobii a copilului de diformitati din relatia sa cu mama anxioasa care manifesta o sete de a mutila elementele decorative din casa pentru a se razbuna pe tatal absent. Din pacate traumele sunt acele evenimente caracterizate prin incercare si eroare care formeaza bagajul de experienta de viata. Din fericire pe masura ce ele sunt intelese in analiza personala, noi oamenii reusim sa castigam o calitate mai buna a trairilor noastre.

Intre 0 si 5 ani copiii nu uita nimic din ceea ce au achizitionat in filogeneza si ontogeneza.

Copiii pana la varsta de 5 ani nu uita nimic din vorbele critice sau sustinatoare ale celor care ii cresc. Impreuna cu faptele si permisiunile atasate mediului de crestere pus la dispozitia copilului ii decid acestuia nivelul de realizare personala, incredere in sine, potenta, capacitate de relationare si socializare. Toate datele insumate de softul mental al copilului pana la varsta de 5 ani ii definesc normalitatea si echilibrul adultului de mai tarziu.

In concluzie, ar fi ecologic pentru copiii  nostri ca noi mamele sa avem grija ce fixeaza din relationarea noastra pentru ca le vor repeta toata viata in relatie cu noi si mai ales cu ceilalti.

It's only fair to share...Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInTweet about this on TwitterPin on Pinterest